Drag, dar totusi nefolositor

La multe lucruri nu vrem sa renuntam in viata, uneori chiar si la felul cum eram la un moment dat si se tot aduna feluri, lucruri, maruntisuri pana cand te uiti in jur si-ti spui: “Of, ar trebui sa fac curat pe aici”. Problema e ca nu prea stim de unde sa incepem. "De tabloul asta nu mai am nevoie pentru ca nu se va mai potrivi in peisaj dupa ce redecorez pe aici, dar mi-e drag, asa ca am sa-l pun in cutie alaturi de alte maruntisuri. Hmm...mi-ar trebui o cutie mai mare." Si cand se aduna si acolo prea multe, ce facem? 

Eu personal, nu stiu sa arunc ce imi este drag, dar totusi nefolositor. N-am ajuns la lectia aceea inca sau probabil am lipsit la ea. Le pot da altcuiva care ar avea mai multa grija si nevoie de ele decat mine. Gasesc eu pe cineva care are nevoie de un tablou, un fel de a fi si o cutie de maruntisuri, chiar daca sunt putin uzate, nu?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Laborator de Vise Copyright © 2012 Design by Antonia Sundrani Vinte e poucos